Cum să pregătești un picnic în natură: 5 detalii importante 

Sursă imagine: magnific_vwalakte

Link descărcare: https://imgur.com/a/etDsSyG 

Este weekendul perfect. Soare, deal sau parc la 40 de minute de oraș, prieteni dispuși să iasă din rutină. Plecați veseli, ajungeți, întindeți pătura. Și apoi vine momentul când deschideți coșul și fiecare se uită în el cu o expresie care spune „asta-i tot?”. Chips-uri, două sandwich-uri făcute în grabă cu mezel din supermarket, o sticlă cu apă, câteva fructe și gata. 

Dar un picnic adevărat este mai mult de atât, dacă pleci cu prietenii și vrei să-i surprinzi. 

Iată cum să pregătești un picnic care chiar își merită numele.

1. Coșul (sau înlocuitorul lui)

Coșul clasic de răchită arată superb în poze, dar dacă nu ai unul, nu cumpăra unul doar pentru picnic. Funcționează la fel de bine:

  • O geantă termoizolantă cu mâner 
  • Un rucsac cu compartimente 

Important este să separi mâncarea rece de cea care nu are nevoie de frig. Brânzeturile, mezelurile bune, fructele și salatele merg într-un compartiment special. De aceea, o geantă termoizolantă sau o mini ladă frigorifică este perfectă. 

2. Pătura, dar nu o pătură normală. Pentru picnic ai nevoie de:

  • Pătură impermeabilă pe dedesubt – există modele speciale pentru picnic. Alternativ, pune o folie de plastic sub o pătură obișnuită.
  • Dimensiune generoasă pentru 4 oameni. Mai mare este întotdeauna mai bun.

3. Vesela. Ai de ales între vesela de unică folosință și cea reutilizabilă, care este mai elegantă. 

4. Mâncarea: regula de aur a picnicului

Toate preparatele pe care le iei la picnic trebuie să bifeze trei criterii simultan:

  1. Să fie bune servite reci sau la temperatura camerei
  2. Să nu se strice rapid în coș: evită maioneza pe căldură, smântâna, ouăle gătite în soare.
  3. Să nu se zdrobească în transport

Ce se servește de obicei la un picnic?

  • Preparate din carne. Poți alege să pui în coș o pastrama de vita Angus feliată, păstrată într-o caserolă sau învelită în folie de aluminiu, pentru a-și menține prospețimea și aroma până la picnic. (pastrama de vită Angus este deja preparată termic în carmangerie, deci poate fi mâncată ca atare).
  • Brânzeturi variate 
  • Roșii cherry, măsline, murături 
  • Semipreparate de tip frigărui, 
  • Produse de patiserie: pateuri, croissante 
  • Fructe: banane, struguri
  • Dulciuri după preferințe
  • Băuturi: apă minerală, vin (nu uita de pahare), cafea

5. Locația aleasă. 

Înainte să alegeți unde veți merge la picnic, răspunde la următoarele întrebări: 

  • Ai parcare în apropiere pentru situațiile în care locul de picnic e la distanță?
  • Există umbră naturală sau ai nevoie de o umbrelă?
  • Există o toaletă accesibilă?
  • E permis focul/grătarul dacă vrei să gătești pe loc?
  • E permis accesul cu câini dacă mergi cu animalul de companie?

Cum arată picnicul perfect? 

Picnicul reușit e o combinație de planificare minimă și ingrediente de calitate. Coș termoizolant, pătură generoasă, veselă reutilizabilă, băuturi suficiente, mâncare care rezistă bine la temperatura camerei și câteva produse de calitate care fac centrul mesei.

Pentru platoul rece, alege preparate din carne provenită de la animale crescute în libertate, de la ferma Black Angus din Dobra – după rețete tradiționale. Se comandă online cu livrare națională sau se găsește în magazinele din Târgoviște și Găești .

ghid-restaurante.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.